Deşi simte că i se apropie sfârşitul, nu poate scăpa din închisoarea unde l-a aruncat Amor.
Vai, bine ştiu ce pradă-ndurerată
ne face Cea ce viaţa ne scurtează,
şi lumea cât de brusc ne-abandonează
şi-al nostru nume-l uită deîndată;
am pătimit, dar mila nu se-arată
şi-ultima zi deja în piept vibrează:
însă Amor nu mă eliberează,
c-al lui tribut de lacrimi îl aşteaptă.
Eu ştiu cum ziua, ora care vine,
duc anii; nu-i magie înşelătoare,
ci o putere mare, făr' odihnă.
Dorinţa s-a luptat cu mintea tare,
paişpe ani; şi-nvinge oare cine?
e-aici vreun suflet să-şi găsească tihnă?
Traducere de Octavian Cocoş
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.